WiGig promite viteze uriase de transfer wireless

 Microsoft, LG, Dell, Samsung, Marvell, Nokia, NEC si Intel au creat o noua alianta tehnologica, pe numele sau WiGig. Denumirea WiGig vine de la Wireless Gigabit si este deja clar ce vor sa faca gigantii.Un nou standard de transfer wireless ultrarapid.

wigig1

Grupul de mari companii este cam acelasi care colaboreaza si pentru alte tehnologii precum Bluetooth si Wi-Fi, dar acum vrea sa exploateze banda de frecventa de 60 Ghz, nelicentiata inca, pentru a crea standardul WiGig. Deocamdata nu exista foarte multe detalii ale tehnologiei pentru ca proaspat formata alianta a promis sa revina cu comunicate de presa in acest sens abia la iarna. Ne putem face cateva idei totusi. 

Avand in vedere frecventa inalta de 60 GHz, semnalul poate fi transmis pe distante scurte, cel mult in perimetrul unei locuinte, asa ca nu poate fi vorba ca WiGig sa inlocuiasca cumva standardul Wi-Fi (la care colaboreaza acelasi nucleu de companii). Viteza de transfer va fi insa impresionanta, in jurul valorii de 6 Gbit/s. Care ar putea fi scopul unei tehnologii de transfer wireless ultrarapid pe distante atat de mici? In primul rand streaming-ul high definition. Panasonic in aprilie si de curand LG au anuntat deja televizoare capabile de a receptiona semnalul wireless HD exploatand banda de frecventa de 60 GHz, semn ca alianta a pus deja baze serioase la temelia WiGig chiar inainte de a-si anunta debutul.

Streaming-ul in banda de 60Ghz nu este totusi o noutate. Noua alianta are un competitor important: SiBEAM, o companie fondata in 2004 de un grup de cercetatori ai Berkeley Wireless Research Center (BWRC). SiBEAM exploateaza insa frecventa doar pentru streaming-ul high definition in timp ce grupul WiGig vrea sa adopte tehnologia pentru multiple utilizari precum transferul de date, telefonie, streaming audio etc.

 Un alt grup de companii care exploateaza frecventele inalte este Amimon, format printre altii din  Hitachi, LG, Motorola, Samsung, Sharp si Sony. Grupul tocmai a anuntat lansarea unei noi generatii de cipuri in standardul WirelessHDMI, capabile de a transfera date cu viteza de 3Gbit/s in banda de 5 GHz.

 Spuneam ca acelasi grup de companii care formeaza WiGig este implicat si la dezvoltarea Wi-Fi, iar urmatorul standard propus pentru a fi finalizat in 2010 este 802.11ad. Noul Wi-Fi va avea avantajul de a lucra pe frecvente mai mici, de 2,4 GHz si 5 Ghz, pastrandu-si autonomia la nivel de distante de receptie. Viteza de transfer va fi insa mult superioara standardului 802.11n, ajungand la 1 Gbit/s. 

Oricare ar fi aplicatiile noilor tehnologii, avem o certitudine. In viitorul apropiat vom avea de-a face cu un transfer de date ultrarapid, fara a ne incurca in cabluri. Motorul dezvoltarii noilor tehnologii este bineinteles, continutul multimedia si in special iminenta comutare a TV-urilor de la rezolutia standard la cea high definition.

Ce citim azi: Asesoft, retail online, telefonie mobila, NEC

Un interviu mai mult decat interesant cu seful Asesoft, un manager relaxat financiar. Magazinele online de electronice au mers prost de Pasti. Vicepremierul Dan Nica vrea sa stie de ce nu au functionat telefoanele mobile dupa cutremur.

Asesoft culege „roadele prudentei din ultimii 10 ani”
"Am avut in ultimii ani o profitabilitate foarte buna si am fost foarte atent cu cash-ul, nu l-am risipit asa cum au procedat altii" - explica Sebastian Ghita, 30 de ani, patronul grupului Asesoft, cum a reusit sa obtina finantare de la banci pentru a prelua eMag. "

Pastele a adus scaderi pe online
Saptamana premergatoare Pastelui a adus anul acesta scaderi ale vanzarilor pentru principalii jucatori care activeaza in piata locala de retail online. Astfel, daca anul trecut aceasta perioada aducea cresteri ale vanzarilor si cu 50%, in 2009, in cel mai bun caz, vanzatorii de produse electronice si electrocasnice au inregistrat o stagnare a vanzarilor comparativ cu o saptamana obisnuita.

Control la operatorii mobili
Vicepremierul Dan Nica cere control la companiile de telefonie mobila, dupa ce retelele au picat zeci de minute sambata seara, dupa cutremur. Autoritatile s-au plans ca, intr-un caz de urgenta, nu ar fi putut interveni din cauza blocarii retelelor de telefonie.

NEC in est
Grupul japonez NEC a anuntat extinderea operatiunilor din Ungaria, in scopul infiintarii unei divizii pentru Europa de Est, unde vizeaza o crestere de 15% a veniturilor, ca urmare a dezvoltarii rapide a pietei regionale de solutii IT.