Archive for the telecom

Ce citim azi: Maguay, Dell, Cosmote, Zapp

Integratorul de sisteme Maguay este optimist. Serverele Dell s-au vandut bine. Piata globala de IT&C e in corzi. Cosmote s-ar putea sa cumpere Zapp.

Maguay creste
“Vanzarile companiei sunt in crestere si ne propunem pentru 2009, in mod realist, o majorare cu 25%, in conditiile in care principala tinta va fi cresterea eficientei economice. In primul trimestru al anului suntem in grafic cu obiectivele propuse” afirma Eduard Pughin, directorul operational al integratorului de sisteme Maguay.

Dell castiga cota
Vanzarile de computere ale partenerilor Dell in Romania au crescut cu 19,5% anul trecut, la 100.846 de unitati, cea mai mare crestere, de 30,1%, fiind inregistrata pentru servere (2.797 de unitati), potrivit lui Mihai Guran, country manager Dell pentru Romania si Bulgaria.

Piata globala de IT&C  scade
Investitiile in hardware, software, servicii si telecomunicatii vor inregistra la nivel global prima scadere din 2001 pana in prezent, de 3,8%. pana la 3.200 mld. $ (2.410 mld. euro).

Cosmote evaluaza Zapp
Cosmote Group poarta discutii pentru preluarea companiei Telemobil, proprietarul retelei Zapp. Interesul grecilor pentru Zapp vizeaza licenta 3G a operatorului aflat acum in portofoliul familiei fostului premier libanez Rafic Hariri.

Ce citim astazi: Depozitul de Calculatoare, Siveco, Hollywood 3D

Adrian Furnica vorbeste despre schimbarile in retailul IT&C. Siveco se pregateste sa treaca la concedieri. Targul de comunicatii wireless se deschide azi. Industria de film vede viitorul tridimensional.

Depozitul de Calculatoare: Stam mai bine decat ne asteptam
Vanzarile in ianuarie-februarie au scazut cu 60-70% fata de aceeasi perioada din 2008, insa rezultatele sunt mai bune decat ne asteptam la sfarsitul anului trecut. Martie este cu aproape 10% sub nivelul din ianuarie-februarie 2009 - spune Adrian Furnica, directorul general al retelei Depozitul de Calculatoare.

Siveco trece la concedieri
Siveco Romania, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de aplicatii de business, va renunta la cel putin 10% din personal ca masura de reducere a costurilor, in contextul lipsei proiectelor in piata locala de IT, sustin anumite surse. Compania nu a comentat afirmatiile.

Mai multe aplicatii pentru mobile
Targul wireless CTIA de la Las Vegas se deschide astazi si aduce schimbari. Daca in anii precedenti producatorii s-au intrecut in lansari de terminale mobile, acum se concentreaza pe software si aplicatii pentru telefoane.  Aceasta subliniaza trendul general al pietei - axarea pe date si servicii adiacente.

Hollywood 3D
Studiourile cinematografice spera ca 3D-ul sa revigoreze industria, asa cum au facut-o candva sunetul si culoarea. Hollywood-ul crede ca filmele tridimensionale pot aduce magia inapoi pe marele ecrane si o crestere a profiturilor.


Ce citim azi: RHS, Zapp, influencer marketing, Internet mobil

Grupul RHS a fost prea optimist. Zapp contraataca cu o oferta interesanta. La moda: influencer marketing. Aproape 300.000 de romani folosesc carduri pentru Internet mobil.

Vanzarile RHS, sub estimari
Grupul RHS Company, unul dintre cei mai importanti furnizori de componente, accesorii si sisteme IT la nivel national, a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 76 milioane de euro, in scadere cu 9,2% comparativ cu anul anterior, cand a inregistrat vanzari de 83 milioane de euro. Compania inregistreaza in continuare o tendinta de descrestere.

Zapp Buzz
Zapp este primul operator din Romania care permite oricarui client, indiferent de tipul de abonament sau telefon, sa apeleze sau sa trimita mesaje text de pe telefonul Zapp pe Messenger (Yahoo, gTalk, MSN), in timp ce destinatarii sunt “online” pe calculator, oriunde in lume.

Ce este influencer marketing?
Influentatorul este lider/specialist (considerat) in comunitatea careia vrei te adresezi (si de obicei este acceptat la fel in grupurile sale obisnuite: prieteni, familie, colegi de munca samd). Care sunt caracteristicile lui?

O cifra in premiera
Orange, Vodafone si Zapp - operatorii locali de telefonie mobila care ofera servicii de internet mobil de mare viteza, aveau impreuna, in luna ianuarie a acestui an, aproximativ 288.000 de clienti pentru serviciile de date, potrivit unui studiu publicat miercuri de Comisia Europeana.

Ce citim astazi

Inventatorul Internetului a fost asteptat cu sufletul la gura sa-si spuna predictiile. Oferta de convorbiri nelimitate va deveni banala la operatorii mobili. Mobil marketing-ul are viitor. Statul va oferi decodoare TV gratuite.

Semantic web
La 20 de ani dupa ce a inventat Internetul, Sir Tim Berners-Lee continua sa sustina idei care sa faca din web o resursa mult mai utila. Parintele web-ului este optimist si crede ca desi web-ul semantic nu a intrat in mainstream, metodele sale vor fi tot mai utilizate.

Datele devin importante
La nivelul pietei locale de comunicatii mobile, vor aparea pachete care ofera convorbiri nelimitate, ca urmare a scaderii ponderii veniturilor generate de voce - spune Adrian Florea, director consumer market la Vodafone Romania.

Mobile Marketing-ul creste
Piata autohtona de mobile marketing au fost de 2 milioane de euro in 2008, cam a zecea parte din piata de online, iar acest an ar putea aduce o crestere accetuata in domeniu – afirma Dan Virtopeanu, directorul general al Voxline.

Decodoare TV: afaceri de 145 mil.euro
Toti romanii care se uita la televizor cu antena de pe casa vor primi 90 de euro de la guvern pentru a putea receptiona programele digitale. Subventia anuleaza insa un business de zeci de milioane de euro pentru operatori precum RCS&RDS, Romtelecom si UPC.

Acord Microsoft-Gecad important pentru comunicatiile mobile

Microsoft şi Gecad Technologies au incheiat un acord de licentiere pentru utilizarea tehnologiei Microsoft Exchange ActiveSync, în vederea implementării acesteia în AXIGEN Mail Server (tehnologie Gecad). Acest acord permite serverului de email AXIGEN să sincronizeze direct mesajele de email şi alte date între echipamentele mobile ale utilizatorilor, datorită tehnologiei Exchange ActiveSync dezvoltată de Microsoft. De ce este important acest acord? Prin protocolul Exchange ActiveSync implementat în AXIGEN Mail Server, un utilizator care deţine mai multe echipamente mobile precum organizatoare personale sau telefoane mobile echipate cu sistem de operare, cum ar fi Windows Mobile sau Symbian, poate accesa mesajele din inbox, acţiunile din calendar, contactele, listele de sarcini şi alte date din aplicaţia de email, de pe oricare dintre echipamente. Printre telefoanele mobile ce pot fi utilizate se numără Nokia, seriile E si N, Apple iPhone şi altele.

Mai multe informatii in comunicatul oficial la Gecad Technologies: Continue Reading →

Ce citim astazi

Orgoliosii din IT&C cedeaza. Cum sa negociezi cu companiile de telefonie. Provincia e mai ieftina pentru call-centere. De ce nu gasim informatie relevanta pe Google.

Asesoft: Criza topeste orgoliile

Caderea cu 30% si finantarea dificila vor accelera consolidarea pietei de distributie IT&C, prevede Iulian Stanciu, director general Asesoft Distributie, dupa achizitia unei parti din divizia de distributie a Flamingo.

Telecom expense management
Datorita preturilor mai mici, companiile vor incuraja utilizarea telefonului fix si vor controla strict consumul de telefonie mobila. In plus, numarul utilizatorilor cu abonament „de serviciu“, care genereaza acum 70% din veniturile operatorilor, ar putea scadea pe fondul concedierilor.

Call-center de provincie
Tendinte in sectorul call center: externalizare sau mutarea unor unitati in afara Bucurestiului, datorita costurilor mai scazute in provincie (chirii, personal). In Romania functionau in 2008 aproximativ 200 de call-centere cu 20.000 de angajati.

Deep web
Anul trecut, Google a inregistrat site-ul cu numarul 1.000.000.000.000 la lista sa cu adrese web cunoscute. Oricat de mare pare acest numar, el nu reprezinta decat o parte din internet. Ce se intampla cu restul?

TOPEX: Telecomunicatiile vor ramane intotdeauna de actualitate

Interviu cu Constantin Dumitrescu, Director Marketing si Vanzari TOPEX
TOPEX are experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare

Centrul de productie si cercetare TOPEX din Voluntari numara 100 de angajati, dintre care 40 de profesionişti în hardware şi software lucreaza in R&D

60% din veniturile TOPEX sunt realizate din export

TOPEX ataca si pietele din America de Sud si Asia

O directie strategica de dezvoltare a TOPEX este intrarea pe piata de enterprise si consolidarea pe piata operatorilor telecom

La recent incheiatul targ CeBIT-Hanovra, TOPEX a obtinut Platinum Award for Innovation Marketing

BLOG CERF : Nu foarte multi, in afara de clientii dvs. traditionali, cunosc faptul ca TOPEX este una dintre putinele companii de IT&C din Romania care au propriul centru de productie si R&D. Cati angajati are respectivul centru? Cum va evolua numarul de angajati in acest dificil an 2009?

CONSTANTIN DUMITRESCU: Avem o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare iar atentia noastra s-a axat inca de la inceput pe livrarea unor echipamente flexibile si eficiente, astfel incat sa raspundem de fiecare data cerinte noi din piata de telecom.
Am ales sa avem departament propriu de productie dar si de cercetare dezvoltare, pentru a fi permanent în contact cu evoluţia tehnologiei, multe dintre soluţiile TOPEX fiind astfel printre primele care au oferit noi capabilităţi.
In prezent, centrul de productie aflat in comuna Voluntari numara 100 de angajati, dintre care 40 de profesionişti în hardware şi software isi desfasoara activitatea in cadrul departamentului de Cercetare-Dezvoltare. De la infiinţarea noastra, în 1990, compania a cunoscut o dezvoltare continuă si a devenit rapid principalul furnizor de solutii IT&C, atat pentru societatile comerciale cat si pentru operatorii si furnizorii de solutii de telecomunicatii din Romania.
Dezvoltand produsele si solutiile in propria fabrica avem avantajul obtinerii unui cost de productie mai scazut comparativ cu competitia; raspundem astfel proactiv si flexibil clientilor si le oferim solutii in pas cu tehnologia la preturi avantajoase. Acest lucru ne ajuta sa stabilim parteneriate durabile si speram sa nu resimtim efectele crizei financiare prea puternic nici la nivelul numarului de angajati.

BLOG CERF : Care sunt pietele externe pe care vindeti in 2009? Intentionati sa va extindeti si pe alte piete anul acesta?

Constantin Dumitrescu: Daca ne uitam la ultimii patru ani, putem afirma ca TOPEX are o prezenţa internationala determinanta in acest moment, cu venituri de 60% realizate din export raportat pe perioada mentionata.
Datorita puterii inovatoare, flexibilitatii si respectului fata de clientii nostri, am reusit sa avem parteneri in peste 30 de tari. Speram ca anul acesta Romania, Italia, UK, Rusia, Africa de Sud, Turcia, Australia si America de Sud sa reprezinte pietele externe pivot in cifra de afaceri a TOPEX.
Am participat anul trecut si la inceputul acestui an la trei expozitii din America Latina si anume, EXPO COMM Argentina si Expo Comm Mexic, unde am intalnit clienti interesati de produsele noastre. Prezenta in cadrul acestor expozitii ne-a oferit o vizibilitate crescută printre companiile din aceasta zona si ne-a ajutat sa ne intarim pozitia pe piata sud-americana. Suntem in continuare interesati sa extindem relatiile de business si reteaua de distributie in toata lumea si speram ca in perioada imediat urmatoare sa ajutam clienţii din zona Asiei să profite de evoluţia complexă a pieţei telecom, venind în întâmpinarea lor cu oferte diversificate.

BLOG CERF : Evoluati pe o piata dominata de corporatii foarte puternice - Ericsson, Alcatel, Huawei sau ZTE. Care sunt explicatiile pentru faptul ca nu ati fost achizitionati pana acum?

CONSTANTIN DUMITRESCU : Planul nostru de crestere se bazeaza pe doua directii: dezvoltarea pietei si dezvoltarea produselor. Prima directie se refera la marirea retelei de distributie si la a cauta parteneri pe noi piete. Aceasta include parteneriate tehnologice cu companii care au produse complementare pentru a oferi clientilor nostri solutii complete. Cea de-a doua directie deriva din afirmatiile companiei de a furniza industriei produse avansate de comunicatii pentru a permite comunicatiile convergente. Pana in prezent am urmarit doar aceste doua directii considerand cresterea organica ca parte a culturii noastre. Aceasta poate fi o explicatie la intrebarea de mai sus.

BLOG CERF : Sunteti producator de echipamente de varf de comunicatii. Urmatorul pas logic este intrarea pe piata solutiilor. Spre ce se indrepta comunicatiile de business in acest context economic dificil? De pilda, mari corporatii au taiat bugetele de deplasare si se indrepta spre conferintele si prezentarile video.

Constantin Dumitrescu: Am ales intr-adevar sa trecem de la pozitia de furnizor de echipamente la aceea de furnizor de solutii, sa fim in prima linie cu dezvoltarea tehnologica.
O directie strategica de dezvoltare pe care o urmarim este intrarea pe piata de enterprise si consolidarea pe piata operatorilor telecom, in vederea acestui lucru dezvoltand noi produse. Am urmarit de asemenea si furnizarea de noi servicii pe platforma NGN si livrarea unui serviciu excelent in relatiile cu clientii.
Cu siguranta multe companii din piata vor urmari in aceasta perioada sa-si reduca cheltuielile ca o masura de protectie intr-un mediu de piata incert. Pentru ca aceste reduceri sa nu fie arficiale trebuie tratate cu atentie si calea cea mai buna este o renegociere a pretului, in primul rand.
Telecomunicatiile vor ramane intotdeauna de actualitate, fiind necesare progresului si dezvoltarii umane, iar succesul in aceasta piata este bazat in principal pe capacitatea de inovatie dar si pe promptitudinea cu care reactioneaza companiile la solicitările clienţilor.
Avand in vedere ca detinem controlul intregului proces, incepand de la idee si pana la fabricatie, oferim clientilor nostri solutii personalizate conform cerintelor lor. Datorita scalabilitatii solutiilor noastre, un operator isi poate dezvolta afacerea de la zero avand mai apoi posibilitatea sa-si creasca business-ul tot pe baza solutiilor oferite de noi.

BLOG CERF : Fiecare companie identifica in prezent cai de eficientizare. De pilda, compania dvs. si-a trecut in strategia pe 2009 „scurt-circuitarea” canalului de vanzari prin abordarea directa a clientilor de pe pietele externe si eliminarea pe cat posibil a intermediarilor. Ce alte masuri veti aplica in acest sens?

Constantin Dumitrescu: Incepand cu 2009 am regandit strategia de intrare pe pietele externe tinta. Incercam sa ne imbunatatim abilitatea de a vinde direct clientilor mari; aici nu e vorba de «scurt-circuitare», ci de un raspuns la ce se petrece astazi in piata telecom. Marii clienti urmaresc sa trateze direct cu producatorul ca o directie precisa in a negocia pretul. Canalele intermediare de vanzari raman in continuare un obiectiv de crestere, realizabil prin intermediul fortei noastre de vanzari.
Bugetele de marketing si vanzari pe 2009 au fost de asemenea atent dimensionate intelegand ca prezenta noastra in pietele tinta trebuie sa se intensifice, numarul vizitelor trebuie sa creasca. O data cu aceasta redimensionare am ales sa restrangem prezenta noastra la targuri si expozitii de profil, pe agenda noastra acest an aflandu-se doar expozitii reprezentative pentru sectorul telecomunicatiilor.
In conditiile actuale, ca producator, trebuie si putem face mai mult pentru distribuitorii nostri pentru a-i sustine in cresterea vanzarilor.